PRIMĂRIA CETATE

 
JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD Pagina principală | Album foto | Contact   

Primaria Primar Viceprimar Secretar Consiliul local Organigrama Asistența socială Hotărâri ale Consiliului local Proiecte Investitii Informatii publice
Informații publice Declarații de avere Declarații de interese Adrese utile
Comuna Așezare geografică Istoric Școala Biserica Europa pentru cetățeni" Festivalul "Laleaua Pestriță" Echipa de fotbal Turism Afaceri
Vremea


ISTORICUL COMUNEI

Viața umana pe cuprinsul comunei Cetate își are începuturile în epoci foarte îndepartate. Societatea omeneasca pe aceste meleaguri este documentata de-a lungul comunei primitive, epoca dacica și romana,precum și în perioada prefeudala. Perioada feudalismului este marcata de atestarea documentara a localitaților din comuna Cetate dupa cum urmeaza :

SATU NOU

UBERNEUDORF în limba germana și FELSOSZASZUJFALU  în limba Maghiara.
Satul s-a dezvoltat de-a lungul pârâului Budușel. Prima vatra a satului a fost mai jos pe locul numit  Husalserfen. Ulterior satul s-a mutat mai sus pe cursul apei și pe culmea de deal unde întemeiaza Oberneudorf (Satul Nou de Sus), mai târziu  satul se muta pe actualul loc.
Primii locuitori ai acestei zone au fost români, care traiau în grupuri de familii mici rasfirate. Așezarea ca localitate mai mare își are originea în urma colonizarii sașilor în secolul al XIII lea .
Cea mai timpurie atestare a satului dateaza din 1332, când în registrele de dijme papale este înregistrat Henricus parohul din Nova Villa, aparținând  de capitlul Bistriței.
În 1453 între posesiunile lui Iancu de Hunedoara, din districtul Bistrița figureaza și Satu-Nou.
În 1518 se desfașoara  un proces între locuitorii din Satu-Nou  cu cei din Ghinda și Dorolea pentru drepturile asupra unor terenuri,proces ce se extinde pe mai mulți ani. Satul a purtat și numele de Uifalau (de la ungurescul Ujfalu). Exista și versiunea ca o parte a locuitorilor din Satu Nou ar fi urmași ai locuitorilor vechii cetați Rodna, retrași în aceasta parte în urma macelului provocat de navalirea tatarilor din 1241.
Dupa molima de ciuma de la începutul sec. al XVII –lea, recensamântul din 1642 înregistreaza doar 4 gospodarii în Satu Nou. În 1695 erau 10 gospodarii, în 1720 erau 393 de locuitori. În 1762 populația satului sporește prin instalarea aici a unor familii sasești venite din Rodna, odata cu înființarea Regimentului românesc de granița pe Valea Someșului.
Conscripția lui Klein din 1733 înregistra Satu Nou ca așezare mixta în care viețuiau și 30 de familii de români fara biserica și fara preot.

PETRIȘ

PETERSDORF în germana, PETRES PETRESFARVA în maghiara.
Satul se afla, conform documentelor, în districtul Chiralești. O marturie timpurie despre existența așezarii ne-o ofera elementele din perioada romana din biserica aflata în centrul satului și care nu se pot data mai târziu de mijlocul secolului al XIII – lea. Se pare ca satul a aparut în jurul unei vechi manastiri, ridicata aici dintr-un ordin calugaresc, însa nu se cunoaște data precisa. Se mai spune ca satul s-ar fi format în jurul unui domeniu feudal, denumirea provenind de la expresia “Satul lui Peter” , probabil numele unui nobil. Aceasta versiune pare puțin plauzibila deoarece Petrișul și Satu Nou au fost în perioada feudala sate libere, spre deosebire de Orhei care a fost un sat de iobagi. 
Prima atestare documentara dateaza din anul 1311, când regele Ungariei, Robert Carol poruncește în luna martie Capitlului de Alba Iulia sa trimita un martor, care împreuna cu trimisul sau sa hatarniceasca satul Petriș pe care îl doneaza magistrului Mayus, mare paharnic și Comite de Bistrița.
În anul 1440 satul era donat de regele Wladislaus familiei Bethlen, pentru ca din 1453 sa figureze între posesiunile lui Iancu de Hunedoara.
În anul 1527 Petrișul, împreuna cu alte sate, a fost donat lui Paul Podowinya.
În anul 1602 satul a fost devastat de trupele generalului Basta. În 1642 Petrișul cuprindea un numar de 17 gospodarii. În 1695 erau 15 gospodarii care plateau dari, 10 case fiind pustii. Numele satului Petriș nu este nici nemțesc, nici maghiar, cum apare în unele documente, ci este de origine latina de la “Petra”, așa cum se gasesc asemenea nume și în Dobrogea sau în alte parți ale țarii noastre.
Cartierul românesc constituit în partea sudica a așezarii a primit Biserica în 1903 când s-a terminat refacerea bisericii donate satului de satenii din Ilva Mare, unde ea fusese edificata la 1748.

ORHEIU BISTRIȚEI

  BURGHALLE în germana  și OVARHELY   în limba maghiara.
Așezarea suprapune un castru roman,de unde și denumirea pe care așezarea o primește. Localitatea situata la 10 km de Bistrița face parte din satele sasești  libere care au format Districtul  sasesc al Bistriței.
Cea mai timpurie atestare documentara a satului dateaza din 1319. În aceasta perioada satul se gasea pe teritoriul comitatului Dabâca, fiind în stapânirea greavului Thomas. În 1323 regele Carol Robert al Ungariei confirma donația satului catre Thomas Voievodul Transilvaniei.
Satul se dezvolta de-a lungul a doua strazi perpendiculare având în punctul de intersecție cladirea bisericii. În anul 1443 satul intra în posesia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei și Comite de Bistrița .
În anul 1464 regele Matei Corvin întarește stapânirea lui Petrus de Zob, castelanul cetații Bistriței asupra mai multor sate între care și Burghalle, Orheiu Bistriței de astazi.
În anul 1720 Orheiu avea o populație de 178 de locuitori, la 1765 populația evanghelica a localitații numara 46 de familii cu 267 de suflete.
În anul 1781 satul a suferit pagube mari din cauza revarsarii râului Budac, barajul ridicat în 1807 a fost rupt de torenți în 1827. În 1874 jumatate din sat a fost mistuita de un incendiu de mari proporții, iar în anul 1913 din nou satul sufera distrugeri majore din cauza inundațiilor.

Copyright 2007 - Site realizat de Muresan Vasile Ciprian - mcip.ro